Tu ai încetat să te strădui. Tu pur și simplu nu vezi în asta vreun sens. Mereu ți-au spus că e destulă dragoste pe lume și va ajunge pentru toți.
Dar acum toată dragostea asta o poți atinge cu degetele tale – în telefoane și tablete, în aplicații pentru întâlniri – ia cât poți duce. Tu poți comanda pentru tine un om cum comanzi un iPad într-un magazin-online. Inclusiv livrarea. Tu consideri că a fi apropiat persoanei este echivalent cu a trimite emoticoane.
Tu zici că romantismul a murit. Posibil așa și este, dar poate tu trebuie să-l reinventezi. Poate că romantismul în prezent este să-ți pui de-o parte mobilul în timpul cinei și să priviți unul în ochii celuilalt. Poate, romantismul mai este undeva prin apropiere, doar că tu nu știi cum arată.
Fiecare trăiește marea dezamăgire și marea fericire în același timp. Când deja ți-ai ales partenerul, rămâi și în continuare în căutarea altor partide bune de prin apropiere. Deoarece tu ai de unde alege. Și această alegere te omoară. Tu consideri: cu cât mai multe șanse sunt, cu atât mai bine. Dar, de fapt, aceasta face totul să pară „diluat”. Așa tu niciodată nu te vei simți satisfăcut. În mare parte, tu deja nu înțelegi ce este satisfacția, cum ea arată, sună, simte. Cu un picior tu mereu te afli încă altundeva, deoarece acolo, după prag, sunt și mai multe variante. Mai multe, mai multe, mai multe.
Te consolezi și te distragi. Dar, dacă tu nu ai putere să te întâlnești față-n-față cu proprii „demoni”, cum tu poți să iubești pe altcineva. Asta e de două ori mai dificil. Așa că tu cedezi. Tu pleci. De fapt, tu vezi lumea într-atât de infinită, cum nu au văzut generațiile până la tine. Tu poți deschide o filă nouă în browser, întâmplător să găsești poze din Franta, să iei cardul bancar din portmoneu și de-odată să-ți rezervi un bilet de avion..
Nu faci asta, dar poți. Faza-i că tu poți asta, chiar dacă nu ai mulți bani în cont. În loc de aceasta tu te limitezi – deschizi Instragram-ul, te uiți la viața altor oameni pe care ai putea s-o ai. Privești locurile unde nu ai fost. Oamenii pe care nu le-ai întâlnit niciodată. Te „bombardezi” cu stimulii externi dăunători și încă te miri de ce ești atât de nefericit. De ce totul pare atât de prost. Iată de ce: nu ai nici cea mai mică închipuire ce reprezintă viața ta, în schimb tu vezi foarte clar ce ea nu reprezintă.
Să zicem, dacă tu găsești o persoană pe care o iubești și care te iubește reciproc. Propunere. Apropiere. „Te iubesc.” Da, ai făcut asta. Apoi cu a treia viteză cosmică îți expui dragostea lumii. Tu zici oamenilor că de-acum încolo ești într-o relație, scriind o postare pe Facebook. Pui pozele voastre pe Instagram. Tu devii „voi”. Acest „voi” trebuie să arate ideal și impecabil. De-aceea tu nu postezi despre certurile până la 3 de noapte, pozele cu ochii înroșiți și cearșafuri înlăcrimate. Nu scrii în Twitter 140 de caractere despre ceea că acum un minut ai avut o discuție care pune sub semnul întrebării viitorul relațiilor voastre. Nu, cu asta nu te împarți. Voi păreți o pereche fericită, cu relații ideale.
Apoi tu vezi alte cupluri, tot atât de „fericite”. Și te compari cu dânsele. Deja ai devenit generația Emoticon. Generația alegerilor. Generația comparării. Generația care se măsoară în Like-uri. Bun. Destul de bun. Cel mai bun. Nicicând înainte nu era așa o abundență de indicatori la ceea cum ar trebui să arate ”cea mai bună viață din cele posibile”. Tu apeși Enter, Enter, Enter și în curând ajungi la disperare. Niciodată nu vei ajunge să fii bun, deoarece ceea ce încerci să măsori, la naiba, nu există. Această viață nu există. La fel cum nu există și aceste relații.
Dar tu nu poți să crezi în asta. Doar ai văzut-o cu ochii proprii, în propriul News Feed pe Facebook. Și tu o vrei. Și te vei strădui până o obții. Și te vei despărți. Deoarece singur nu ești bun, iar relațiile și viața ta nu se încadrează în idealuri aparente. Din nou vei răsfoi paginile profilurilor. Iarăși vei comanda ceva, ca pe o pizza cu livrare la domiciliu. Și totul se începe din nou. Emoticoane. Sex. Mesaje de „bună dimineața”. Un selfie comun. O pereche strălucitoare și fericită. Comparații. Comparații. Comparații. Inevitabil și instantaneu vine și un val de insatisfacție. Certuri nocturne. „Ceva e în neregulă cu noi”. „Asta nu lucrează”. „Am nevoie de ceva mai mult”. Și te desparți. Încă o dragoste pierdută.
Data viitoare va fi tot aceeași. Încă un succes rapid. Încă o încercare să încadrezi o viață în 140 de caractere, într-o poză cu filtru, în 4 vizite la cinema. Tu atât de tare te stresezi despre crearea unei vieți sclipitoare, de succes. Dar ce acest ideal și cine l-a inventat? Tu nu știi, dar al dracului îl vrei.
Dar acest „ceva mai mult”, după care te fugărești continuu, este o iluzie. De fapt, tu vrei să vorbești la telefon. Vrei să vezi fața iubitei sau iubitului în realitate, nu pe ecran. Vrei ca totul să evolueze treptat. Vrei simplitate. Vrei ca viața să nu se măsoare în Like-uri, Share-uri, follower-i, comentarii și voci. Poate încă nu știi că vrei asta, dar anume așa și este. Vrei o legătură într-adevăr profundă. Vrei dragoste care va crea, nu și distruge. Vrei să mergi în ospeție la prieteni. Vrei ca la sfârșitul vieții să fii încrezut că ai trăit viața plină de sens. Iată ce vrei. Chiar și dacă încă nu știi asta. Cu toate acestea, așa tu încă nu trăiești. Așa tu încă nu iubești.
Tags: facebook, generatii, like, oameni, traitul clipei, zdrente
