Bursa este pentru toată lumea, așa ar putea suna mottoul cărții „Prima mea investiție” – o inițiativă a Bursei de Valori București (BVB) -, pe care NewMoney o oferă ca supliment cititorilor în următoarele două numere ale revistei.
Cumpara cartea de aici!
„Prima mea investiție” este poate mai puțin despre investiții și mai mult despre experiența unor oameni a căror pasiune comună este bursa. Unii sunt investitori din perioada liceului, de la 17 ani, alții au început să prindă gustul pieței de capital abia după împlinirea vârstei de 50 de ani, însă toate poveștile incluse în această carte reprezintă un bun barometru al stării de spirit pe care bursa ți-o poate da.
Chiar dacă o statistică neoficială spune că, în România, există doar 70.000 de conturi de tranzacționare la bursă (cu precizarea că doar 10.000 dintre acestea aparți unor investitori activi), companiile listate la BVB oferă cel mai ridicat randament al dividendelor din lume, conform mai multor studii, unul fiind realizat de banca de investiții Berenberg. Performanța se explică prin numărul mare de companii de stat prezente pe bursă, care sunt obligate să acorde dividende, prin lege.
Cumpara cartea “Prima mea investitie” de aici!
Totuși, și companiile private au devenit din ce în ce mai active pe bursă, listarea operatorului telecom Digi sau a furnizorului de servicii medicale private MedLife fiind doar câteva exemple de mutări care au transformat BVB într-una dintre cele mai dinamice piețe de capital din regiune din ultima perioadă.
Tags: Bursa de Valori Bucuresti, BVB, carti