Smarter_way_USA

Intrebare despre Iad, intr-un examen. Raspunsul genial al unui student

07/01/2014 | Cre($)tinism | 3,570 views

e1409f06-52c0-4fef-93d5-f054106e4af6_iadul-exotermic-sau-endotermic

Răspunsul plin de umor al unui elev la o întrebare propusă de un profesor excentric a ajuns să aibă milioane de vizualizări pe internet. Chiar şi profesorul a răspuns la glumă: i-a dat elevului nota A+ şi a publicat întreaga explicaţie pe internet.

La un examen la chimie, un profesor al Universităţii din Arizona a pus următoarea întrebare. “Este Iadul exotermic (cedează căldură) sau endotermic (absoarbe căldură)?”. Întrebarea inedită a fost dublată de un răspuns de-a dreptul genial. Îl redăm mai jos, în traducere în română:

“Mai întâi, trebuie să ştim cum se modifică masa Iadului de-a lungul timpului. Pentru aceasta, trebuie să ştim rata de mutare a sufletelor în Iad şi rata de plecare a sufletelor din Iad, ceea ce este destul de greu de stabilit. Cred însă că putem estima că, odată ce un suflet ajunge în Iad, nu mai pleacă de acolo. Aşadar, niciun suflet ajuns în Iad nu mai pleacă de acolo. Iar, în privinţa numărului de suflete care intră în Iad, diferitele religii care există astăzi pe lume ne pot da o mână de ajutor.

Aproape fiecare religie din lume pretinde că, dacă nu eşti membru al acelei religii, vei ajunge în Iad. Având în vedere că există mai multe religii, iar fiecare individ aparţine cel mult unei singure religii, putem concluziona că toate sufletele merg în Iad. Având în vedere natalitatea şi mortalitatea de pe Terra, putem concluziona că numărul de suflete din Iad creşte exponenţial. Acum, putem analiza rata de schimbare a volumului Iadului, întrucât Legea lui Boyle prevede că, pentru ca temperatura şi presiunea din Iad să rămână la acelaşi nivel, volumul Iadului trebuie să se mărească proporţional cu numărul de noi suflete sosite în Iad.

Aşadar, avem două posibilităţi:

1. Dacă Iadul se extinde cu o rată inferioară celei de intrare a sufletelor în el, atunci temperatura şi presiunea din Iad vor creşte până când întreg Iadul se va dezlănţui.

2. Dacă Iadul se extinde cu o rată superioară celei de intrare a sufletelor în el, atunci temperatura şi presiunea vor scădea până când Iadul va îngheţa.

Aşadar, care este varianta corectă?

Dacă acceptăm postulatul oferit mie de Teresa, în primul meu an la universitate, “Voi face dragoste cu tine atunci când va îngheţa Iadul” şi dacă luăm în considerare şi amănuntul că am făcut dragoste cu ea azi-noapte, atunci varianta doi este cea corectă, astfel încât sunt sigur că Iadul este exotermic şi a îngheţat deja. Corolarul acestei teorii este că, având în vedere că Iadul a îngheţat, nu mai primeşte noi suflete şi, în aceste condiţii, cei dispăruţi nu pot ajunge decât în Rai, dovedind existenţa divinităţii. Ceea ce explică de ce, azi noapte, Teresa ţipa întruna “Oo, Doamne!”.

Tags: ,

Aici îți poți deschide un cont de tranzacționare

Capitalul tău este expus riscurilor.

Magazine recomandate pentru shopping online:


emag.ro FashionDays PC Garage CEL.ro
altex Aoro Carturesti logo QuickMobile