Smarter_way_USA

#cărţibune – Sapiens. Scurtă istorie a omenirii (Yuval Noah Harari)

03/11/2018 | Diverse | 2,344 views

Publicată iniţial în Israel în 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller internaţional, fiind tradusă în peste patruzeci de limbi. Acum 100.000 de ani, pe pămînt existau cel puţin şase specii de oameni. Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens. Ce s-a întîmplat cu celelalte? Şi cum am ajuns să fim stăpînii planetei?

De la începuturile speciei noastre şi rolul pe care l-a jucat în ecosistemul global pînă în modernitate, Sapiens îmbină istoria şi ştiinţa pentru a pune în discuţie tot ce ştim despre noi, ne arată cum ne-am unit ca să construim oraşe, regate şi imperii, cum am ajuns să credem în zei, în legi şi în cărţi, dar şi cum am devenit sclavii birocraţiei, ai consumerismului şi ai căutării fericirii.

Comanda cartea de la: eMag.roCarturesti.ro ; Libris.ro ; Librarie.net

De asemenea, ne îndeamnă să privim în viitor, căci de cîteva decenii am început să încălcăm legile selecţiei naturale care au guvernat viaţa în ultimii patru miliarde de ani. Dobîndim capacitatea de a modela nu doar lumea din jurul nostru, ci şi pe noi înşine. Încotro ne duce aceasta şi ce vrem să devenim?

„Interesantă şi provocatoare… Ne ajută să înţelegem de cît de puţin timp sîntem pe acest pămînt, de cît de puţin timp există lucruri ca agricultura sau ştiinţa şi de ce este bine să nu le luăm ca pe ceva de la sine înţeles.” (Barack Obama)

„Sapiens abordează cele mai mari probleme ale istoriei şi ale lumii moderne, fiind scrisă într-o limbă plină de viaţă.” (Jared Diamond)

„O istorie a civilizaţiei captivantă, provocatoare… combinată cu o gîndire nonconformistă şi fapte uimitoare. Această carte fascinantă şi distrugătoare de mituri nu poate fi rezumată… pur şi simplu trebuie s-o citeşti.” (Financial Times)

„În această analiză exhaustivă a istoriei oamenilor, Harari le oferă cititorilor ocazia să reconsidere totul: de la supravieţuirea lui Homo sapiens pînă la fascinanta chestiune a modului în care societatea se organizează prin ficţiuni.” (Booklist)

„Sapiens îi poartă pe cititori într-un tur rapid al istoriei speciei noastre… o lectură importantă pentru un sapiens cu preocupări serioase, care reflectează asupra lui însuşi.” (The Washington Post)

Tags: , , , , ,

Aici îți poți deschide un cont de tranzacționare

Capitalul tău este expus riscurilor.

Magazine recomandate pentru shopping online:


emag.ro FashionDays PC Garage CEL.ro
altex Aoro Carturesti logo QuickMobile