Smarter_way_USA

Ghidul investitorului: Cum îți plasezi banii într-un fond de investiții

05/06/2019 | Bursa & Investitii | 1,439 views

Fondurile mutuale de investitii au reusit sa atraga in ultimii ani din ce in ce mai multi bani din partea romanilor, totalul clientilor depasind 328.000, in contextul in care dobanzile bancare au scazut chiar sub 1%. Iata care sunt pasii pe care o persoana obisnuita, fara experienta in investitii, ar trebui sa ii urmeze pentru a-si plasa banii intr-un astfel de fond.

A plasa bani intr-un instrument financiar fara a stii nimic despre acesta este probabil cea mai mare greseala pe care o puteti face. Pe scurt, un fond de investitii nu este nimic altceva decat un mare “pachet” de actiuni, obligatiuni, titluri de stat si/sau alte instrumente financiare.

Fondul “aduna” banii de la mai multe persoane, pentru ca apoi sa ii investeasca in actiunile unor companii, in obligatiuni, titluri de stat sau in alte instrumente financiare mai sofisticate. Din acest motiv ele mai sunt numite si Organisme de Plasament Colectiv (OPCVM).

Pentru cei care vor sa afle mult mai multe detalii despre cum functioneaza fondurile, exista numeroase resurse despre modul de functionare al acestora. Cateva exemple sunt website-urile fondurilor din Romania, ASF, AAF, sau exemple internationale precum Investopedia sau Morningstar.

Asigura-te ca nu esti inselat

Pentru a evita o escrocherie, inainte de a va alege fondul sau administratorul (compania) care administreaza fondul, asigurati-va ca acesta este autorizat sa functioneze in Romania.

Lista fondurilor si administratorilor autorizati de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) poate fi accesata AICI > pagina “SECTIUNI”> sectiunea 5 “Societati de administrare a Investitiilor” sau sectiunea 6 “Fonduri deschise de investitii”.

Afla in ce iti investesti mai exact banii si cat platesti pentru asta

Atunci cand va alegeti fondul este important sa stiti in ce va plasa acesta banii si cat va va costa aceasta investitie. Un fond de actiuni va plasa banii in… actiuni, insa care sunt companiile pe care respectivul fond le prefera? De asemenea, un fond de obligatiuni teoretic va plasa banii in obligatiuni, dar practic o buna parte din bani se vor duce si catre depozite bancare, sau alte instrumente financiare cu risc redus.

Probabil cel mai important document pe care un investitor fara prea mare experienta trebuie sa il citeasca este documentul cu informatii cheie pentru investitori, numit si “DICI”. In acesta se explica pe scurta strategia de management si se ofera informatii de baza despre respectivul fond, inclusiv despre costurile si comisioanele pe care le veti suporta.

Fiecare fond este obligat sa publice sau sa furnizeze DICI. Un exemplu este ACESTA, documentul apartinand Erste Balanced RON, cel mai mare fond de investitii din Romania, cu plasamente de 5,8 miliarde lei.

Un alt document important este “Prospectul” fondului. Un exemplu de prospect poate fi descarcat AICI (prospectul Raiffeisen Ron Plus, al doilea cel mai mare fond din Romania. Acesta ofera informatii complete despre respectivul fond, inclusiv formulele exacte de calcul al comisioanelor. Desi este recomandabil sa cititi complet si Prospectul, complexitatea informatiilor si cantitatea foarte mare din cadrul acestuia face din Prospect un document greu de digerat pentru investitorii noi.

Completeaza cererea de subscriere

Cererea de subscriere la un fond de investitii se prezinta sub forma unui formular tipizat pe care administratorul fondului vi-l pune la dispozitie (puteti vedea un exemplu AICI). Completarea cererii presupune furnizarea de catre dumneavoastra cel putin a informatiilor de identificare a investitorului, cum ar fi: numele complet, CNP-ul, seria si numarul cartii de identitate, impreuna cu valoarea totala a investitiei.

Dat fiind faptul ca acest formular nu este standard, ci difera de la un fond de investitii la altul, trebuie sa stiti ca exista documente care solicita si detalii in plus despre cetatenie/nationalitate, domiciliu, date de contact ale investitorului, scopul investitiei, etc.

Dupa ce decizia de a investi a fost adoptata si v-ati adresat unei societati de investitii prin depunerea unei cereri de subscriere, trebuie sa stiti ca SAI are datoria de a procesa solicitarea in mod rapid si de a va confirma oficial emiterea titlurilor de participare (unitatilor de fond) pana cel tarziu in urmatoarea zi lucratoare dupa inregistrarea cererii.

Verificati confirmarea de emitere a titlurilor de participare

Investitorii trebuie sa primeasca obligatoriu confirmarea de emitere a titlurilor de participare (unitatilor de fond) pe un suport durabil (format tiparit, fisier trimis pe e-mail sau salvat pe stick USB, DVD/CD etc.). Acest document trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele informatii:

  • datele de identificare ale administratorului de fond cu care ati incheiat contractul;
  • numele dumneavoastra complet;
  • tipul cererii (de subscriere/rascumparare), precum si data si ora la care aceasta a fost receptionata de societate;
  • data emiterii (sau anularii) titlurilor de participare;
  • modalitatea de plata;
  • identificarea fondului de investitii;
  • numarul de titluri de participare achizitionate;
  • valoarea unitara la care titlurile de participare au fost subscrise/rascumparate;
  • data valorii de referinta;
  • valoarea bruta a cererii (inclusiv comisioanele de subscriere) sau valoarea neta (dupa deducerea comisioanelor de rascumparare);
  • suma totala a comisioanelor si a cheltuielilor percepute (o prezentare detaliata a acestora se prezinta doar la cerere).

Puteti investi la bursa prin platformele:

Recomandare: Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre investitiile din portofoliu!

binance-banner-1024x127.jpg


Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.

Tags: , , ,

Aici îți poți deschide un cont de tranzacționare

Capitalul tău este expus riscurilor.

Magazine recomandate pentru shopping online:


emag.ro FashionDays PC Garage CEL.ro
altex Aoro Carturesti logo QuickMobile