Smarter_way_USA

UNTOLD 2019 își deschide astăzi porțile. 300.000 de festivalieri sunt așteptați la Cluj

01/08/2019 | Diverse | 796 views

Astăzi porțile UNTOLD se vor deschide, iar peste cei 300.000 de festivalieri vor intra, timp de 4 zile, într-o lume plină de magie, culoare și experiențe fără precedent.

Producția festivalului din acest an va fi una impresionantă, din toate punctele de vedere și va fi de două ori mai impunătoare decât în anii precedenți. Scena principală va avea peste 1500 de mp de ecran led, iar decorul însumează peste 30 de camioane. Aceeași scenă, pe care vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai lumii va avea decor 3D și o deschidere de 90 de metri.

Peste 10.000 de persoane din 13 țări lucrează în producția efectivă a festivalului UNTOLD, dintre care peste 1800 sunt voluntari. În ceea ce privește logistica festivalului, cifrele sunt impresionante: peste 480 de camioane necesare pentru transportul logistic. Pentru grafica și designul tuturor scenelor s-au adunat peste 1000 de ore de muncă a peste 40 de designeri și arhitecți, ce au contribuit la crearea universului UNTOLD din acest an.

Măsuri de siguranță sporite

Peste 3200 de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor (Direcția Generală Management Operațional M.A.I, Jandarmeria Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Emigrări, Agenția Națională Antidrog, Biroul de Combatere a Crimei Organizate, U.P.U Cluj-Napoca) și ai Poliției Locale se vor asigura în cele 4 zile și 4 nopți de festival că sunt respectate măsurile de siguranță. În plus, in festival vor exista și 750 de agenți de securitate privați. În perimetrul festivalului vor fi amplasate și trei spitale de campanie SMURD și 3 puncte de prim ajutor.

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, biberoane, lasere, genți, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.

Este permis accesul cu: poșetă/borsetă (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm) medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt premise doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia și cu maxim o doză zilnică. Pentru întreaga listă de obiecte permise și interzise în perimetrul festivalului, participanții pot consulta regulamentul de pe site-ul www.untold.com.

Festivalierii pot să își doneze banii rămași pe brățara Untold pentru Spitalul de Copii din Cluj-Napoca!

Organizatorii festivalului UNTOLD susțin cauza inițiată de puțin timp de jurnalistul clujean, Tudor Runcanu și au oferit prin sponsorizare 16 aparate de aer condiționat, Spitalului Clinic de Copii din Cluj-Napoca, în valoare de 10.500 de euro. După festivalul UNTOLD, urmează să mai fie instalate alte peste 25 de aparate de aer condiționat în clinicile Spitalului de Copii. Investiția totală este de peste 30.000 de euro.

În plus, UNTOLD le oferă șansa participanților să devină eroi pentru copii internați în clinicile Spitalului de Copii. Fanii festivalului UNTOLD au posibilitatea în acest an, ca la finalul celor patru zile, să-și doneze banii rămași pe brățară. Suma strânsă va fi folosită pentru alte lucrări de modernizare la Spitalul Clinic de Copii din Cluj-Napoca. Participanții au opțiunea să facă acest lucru, dacă doresc, la credit point-urile semnalizate, aflate în perimetrul festivalului.

Aici îți poți deschide un cont de tranzacționare

Capitalul tău este expus riscurilor.

Magazine recomandate pentru shopping online:


emag.ro FashionDays PC Garage CEL.ro
altex Aoro Carturesti logo QuickMobile