Smarter_way_USA

Sky Way Invest Group, schemă piramidală sau afacerea viitorului?

01/10/2019 | Diverse | 40 views

Numită Sky Way Invest Group, aceasta este marcă comercială a RSW Investmen Group Ltd și promite celor care investesc azi un dolar că peste un an investiția va fi de zece ori mai mare și vor lua verzișori cu miile.

Întrebarea la care am vrut să aflăm răspunsul e simplă – e vorba de o schemă financiară piramidală ideală  sau de o afacere reală? Nici la Inspectoratul General de Poliție, nici la CNA nimeni nu cunoaște despre această firmă și care este activitatea ei.

Complicată treabă, mai ales ca RSW Investment Group Ltd este reprezentantul oficial al Euroasian Rail Skyway Systems Ltd și în 2014 lua amploare în Belarus. Destinația era clară din start – vor beneficia, în special, țările din CSI, dar vor fi atrași investitori și din afară. Fondatorul este rusul Andrei Horvatov, el fiind și directorul Academiei Investițiilor Private din Federația Rusă.

Va puteti inregistra gratuit: AICI

În statutul companiei este stipulată funcția de bază – compania se axează pe inițierea în tehnologia investițiilor, Horvatov organizând diverse prezentări și prin skype, și în fața potențialilor „investitori”. Evident, totul e atât de bine pus la punct, încât nici nu îți dai seama când te trezești bulversat de sumele invocate în discursul „profesorului”.

A început totul pe timpul când Medvedev era președinteNu găsim nicăieri cine deține, neoficial, pachetul majoritar de acțiuni. Cert e că această companie discutată a luat naștere în timp ce Dmitri Medvedev deținea principalul fotoliu de la Kremlin. Că sunt implicați oficiali de rang înalt, am aflat și de la reprezentantul oficial al Sky Way de la Chișinău, Igor Pletosu, care se declară pe o rețea de socializare „Business Angel” al firmei menționate.

Din declarațiile făcute de Pletosu pentru „Evenimentul zilei” poți trage multe concluzii. Dar să vedem ce ne-a povestit el și de ce au apărut atâtea semne de întrebare. La prima vedere, totul pare a fi mai mult decât ideal – Sky Way va aduna banii necesari – 300 de milioane de dolari – după care va purcede la construcția drumurilor suspendate, destinate transportului suprateran și care va avea forma unui pod continuu. Pe acest traseu, a completat sursa, mașinile vor circula cu 500 km/h și vom ajunge la Moscova mai rapid decât cu avionul.

Evident, fiecare client al acestui pod, de îndată ce va păși pe el, va trebui să achite o taxă, care va fi mai mica decât costul unui bilet de avion, dar nicidecum accesibilă pentru oricine.

Nu avem de ce să ne facem griji, ne-a calmat dl Pletosu, pentru că în spatele proiectului stau barosani gen Lukașeno și alții, mai importanți decât acesta. „Fondatorii s-au adresat la Medvedev pe când acesta era președinte și cel din urmă a dat undă verde, rămânând impresionat de idee”, ne-a mai declarat Pletosu.

Am ajuns la… bani!

Până aici, toate bune. Ne și vedeam circulând cu viteza gândului în toate orașele fostei URSS, până am ajuns la… bani. Cum fără ei, dacă tot de investiții vorbim? Și ca să nu existe suspiciuni când investim cei 10 sau 30 de dolari pentru a adera la „marea echipă”, capii au găsit soluția. Cumperi de acești bani acțiunile companiei. Aceasta, peste un an sau doi, sau trei, le va scoate la licitație la Bursa Internațională de Valori. Și atunci acțiunile vor valora mai mult. Iar tu, dacă ai cumpărat o parte minusculă din Sky Way, vei încasa, respectiv, și o sumă mai mare.

Riscul de a nu mai vedea banii înapoi? „Niciunul”, ne-a asigurat dl Pletosu. Firma e serioasă și singura temere poate fi legată de timp. Adică, să ajungă la Bursa Internațională nu la anul, ci mai târziu.

„Nici vorbă de piramidă financiară. Aici e totul sub control, se fac rapoarte serioase, se prezintă investitorilor. În plus, Sky Way a obținut granturi de la ONU și peste 150 de mii de oameni au devenit membri. 72 de mii au și investit deja, achiziționând acțiuni. S-au acumulat 120 de milioane de dolari. E nevoie de susținători, de persoane interesate de acest proiect, aflat la cea de-a VI-a etapă. În total, sunt 15 etape și, până în 2017, în Rusia urmează să fie construit un poligon pe 37 ha, să fie demarat un proiect-pilot. După asta, vor obține certificate internaționale, vor fi cu actele în regulă”, a mai completat Igor Pletosu.

Nici un ban colectat fără licența CNPF!

Veaceslav Ioniță, expert la IDIS Viitorul, ne-a declarat că orice strângere de fonduri, fără licența Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), este o acțiunile ilegală și cade sub incidența Codului penal.

„A fost adoptată o lege care prevede clar tragerea la răspundere penală a celor care colectează bani nedispunând de licență. Afacerea de care îmi vorbiți seamănă și cred că este o piramidă financiară, acestea, de regulă, având la bază promisiuni: vom face, vă vom da, veți avea.

Pentru a racola cât mai mulți cetățeni, ei copiază modele de business existente, operează cu povești reale și, la etapa inițială, este destul de dificil să vrei să ajuți o potențială victimă. Pentru că, în 99 la sută din cazuri, ei sunt de partea șefilor care i-au racolat. E cazul ca organele competente să se autosesizeze și să le ia urma”, a menționat expertul. Am revenit la Igor Pletosu.

Aveți licența CNPF?, l-am întrebat. Nu avem nevoie, ne-a răspuns, pentru că Sky Way este o mixtură între investiții și cursuri despre cum poți deveni un investitor privat. Cei care au achitat 10 sau 30 de dolari studiază și, drept bonus, li se oferă acțiuni ale companiei, care se află la etapa pre IPO (Bursa de Valori).

Nu au beneficiat de niciun certificat că ar deține acțiuni

Una dintre persoanele care a aderat la viitoarea Asociație de consum, care a dorit să nu îi divulgăm (deocamdată) numele, ne-a declarat că a investit 30 de dolari, dar că nu i s-a oferit niciun certificat sau bonus că ar beneficia de acțiuni la Sky Way.

„Îmi expediază prin mail fel de fel de lecții despre cum să fac să aduc aici cât mai mulți prieteni, pentru ca afacerea să crească mai rapid”, ne-a spus el. Apropo, oricine poate intra pe site-ul companiei și obține gratis teoria despre cum să devenim investitori privați.

Va puteti inregistra gratuit: AICI

Stăm și ne întrebăm: ori noi nu cunoaștem nimic despre o afacere care promite viteze uriașe la automobile și va aduce, la anul, venituri considerabile în buzunarele investitorilor, sau e vorba de o piramidă financiară, gândită perfect din toate punctele de vedere? Valentin Dediu, ex-vicedirector SIS, ne-a declarat că, acum, aceste piramide și capii lor au evoluat, aplicând tehnici moderne și scheme greu de depistat.

P.S. Am avut și o discuție telefonică cu Igor Pletosu. Ne-a rugat să nu-i denaturăm spusele și că el crede în acest proiect. Ceea ce am si făcut!

Tags: , , , , , ,

Aici îți poți deschide un cont de tranzactionare la bursa

80.6% din conturile CFD de retail pierd bani

Magazine recomandate pentru shopping online:


emag.ro FashionDays PC Garage CEL.ro
altex Aoro Carturesti logo QuickMobile