Desigur toti cei care trebuie sa completeze si sa depuna la ANAF Declaratia Unica sunt in masura sa o completeze, dar sunt anumite aspecte de natura fiscala de care trebuie sa se tina seama in completarea acesteia iar un expert contabil, in baza experientei pe care o are, poate sesiza diferentele de nuanta specifice si poate optimiza fiscal fiecare activitate si sursa de venit pentru care o persoana fizica este obligata sa depuna Declaratia Unica
I Cine este obligat sa depuna declaratia unica
Declaratia unica se depune decatre persoanele fizice care au obtinut alte venituri decat cele din salarii si pensii.
In aceasta categorii se regasesc persoane fizice care:
1. au obtinut cod fiscal de la Anaf si functioneaza ca si PFA, II, SCA, PFI, CMI si au obtinut venituri din:
– profesii liberale spre exemplu medici, traducatori, IT, avocati etc.
– comert, productie, servicii
2. nu au obtinut cod fiscal de la Anaf, nu sunt inregistrati si nici nu au obligatia sa se inregistreze ca si PFA, SCA, PFI, II, CMI. In aceasta categorie intra persoanele fizice care au obtinut venituri din:
– dividende nete mai mari de 26.760 lei prag care este stabilit ca limita a 12 salarii minime brute pe tara
– tranzactionare la bursa, actiuni, criptomonede, alte monede virtuale, depozite bancare (persoanele
fizice care au primit fisa de portofoliu)
– chirii
– drepturi de autor
– venituri din activitati agricole, silvicultura, piscicultura
– persoanele fizice care, în anul precedent, au realizat câştiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar şi au obligaţia stabilirii câştigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.
– venituri din asocierea cu o persoană juridică
– venituri din strainatate altele decat salarii
– alte surse
II Data limita de depunere a Declaratiei Unice si de plata a impozitelor
Persoanele fizice obligate sa depuna Declaratia Unica si sa plateasca impozitele aferente, au termen de depundere a acesteia pana in 25 mai 2020
III Ce impozite se platesc pentru sumele declarate in Declaratia Unica
A Impozitul pe venit (10%)
Impozitul pe venit este in procent de 10% si se calculeaza ca procent din profitul obtinut. Profitul obtinut se calculeaza astfel: diferenta dintre veniturile declarate in Declaratia Unica si cheltuielile deductibile declarate in Declaratia Unica + cheltuielile nedeductibile declarate in Declaratia Unica acolo unde este cazul. (exemplu de astfel de cheltuieli nedeductibile: cheltuieli de protocol ce depaseste limita de 2%, 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice,dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile, datorate către autoritățile române/străine)
B Contributia de sanatate CASS (10%)
Aceasta contributie se datoreaza de către persoanele fizice care au estimat în anul fiscal curent un venit net/brut anual cumulat din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, din următoarele categorii, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligaţia declarării în România:
a) venituri din activităţi independente;
b) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
c) venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlurilor II,
III din Codul fiscal sau Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125 din Codul fiscal;
d) venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
e) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;
f) venituri din investiţii;
g) venituri din alte surse, iar venitul net/brut anual, cumulat realizat, este cel puţin egal cu nivelul a 12 salarii minime pe ţară, în vigoare în anul pentru care se datorează contribuţia.
Aceasta contributie se calculeaza si se plateste ca procent din profitul obtinut anul precedent doar in conditiile in care profitul obtinut depaseste pragul de 26.760 lei, prag care reprezinta echivalentul a 12 salarii minime brute pe tara in 2020 (12 x 2230 = 26.760). Acest prag este variabil si se ia in considerare salariul minim brut pe tara la momentul depunerii Declaratiei Unice.
Note:
– Indiferent de profitul obtinut peste pragul de 26.760 persoanele fizice pot opta pentru plata contributiei de sanatate la pragul de 26.760 lei, adica 26.760 lei x 10% = 2.670 lei/an
– Aceasta contributie trebuie platita si de catre persoanele asigurate deja in sistemul de sanatate si platesc aceasta contributie sub o alta forma, spre exemplu ca salariat
Sunt scutiti de la plata acestei contributii:
– persoanele cu handicap
– persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală;
– bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni
– femeile însărcinate și lăuzele
– pensionarii
– somerii
– persoanele fizice pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectorul construcții și care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028 inclusiv.
– persoanele fizice care beneficiază de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, pentru aceste drepturi bănești
Prin completarea Declaratiei Unice la rubrica Contributia de Sanatate pot opta pentru plata contributiei de sanatate si persoanele care nu obtin nici un fel de venit, dar vor sa fie asigurate in sistemul medical public. Aceasta contributie este de 10% din pragul de 26.760 lei, adica 26.760 lei x 10% = 2.670 lei/an
Contributia la pensii CAS ( 25 %)
Aceasta contributie se datoreaza de catre persoanele fizice care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte:
a) au realizat în anul fiscal de declarare venituri din activităţi independente (venituri din activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii, din profesii liberale şi contracte de activitate sportivă) şi/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cu excepţia celor prevăzute la art.72 alin. (3) din Codul fiscal, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri şi
b) au estimat pentru anul fiscal de declarare un venit net/brut anual cumulat din veniturile prevăzute la lit. a), din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, iar venitul net/brut anual cumulat realizat este cel puţin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la data depunerii declaraţiei prevăzute la art.120 din Codul fiscal.
Aceasta contribuitie se calculeaza si se plateste ca procent de 25% din profitul obtinut doar in conditiile in care profitul obtinut depaseste pragul de 26.760 lei, prag care reprezinta echivalentul a 12 salarii minime brute pe tara in 2020 (12 x 2230 = 26.760).
Note:
– Indiferent de profitul obtinut peste pragul de 26.760 lei, persoanele fizice pot opta pentru plata contributiei de pensii la pragul de 26.760 lei adica 26.760 lei x 25% = 6.690 lei/an
Sunt scutiti de plata acestei contributii
– pensionarii
– persoanele asigurate in sisteme proprii de asigurari sociale (de exemplu avocatii)
– in situaţia în care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală
– in situaţia în care persoanele fizice pentru care plătitorii de venit au obligaţia calculării, reţinerii, plăţii şi declarării contribuţiei de asigurări sociale, realizează şi venituri din activităţi independente, pentru aceste venituri nu depun declaraţia
IV. Modul de depunere a declaraţiei
1. Declaraţia se depune, împreună cu anexele completate , dacă este cazul, astfel:
a) în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poşta la sediul ANAF arondat persoanei fizice care trebuie sa depuna Declaratia Unica, cu confirmare de primire.
Declaraţia este pusa gratuit la dispoziţia contribuabilului la ghisee sau online la pagina www.anaf.ro
Data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la
organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz;
b) prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu
prevederile legale în vigoare, respectiv:
– prin intermediul serviciului “Spaţiul privat virtual” (SPV) (unde trebuie sa te inregistrezi conform pasilor de pe site-ul www.anaf.ro);
– pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată. semnatura care se obtine contactand un furnizor specializat in emiterea de semnaturi electronice
Programul de asistenţă este pus la dispoziţia contribuabililor gratuit de catre unităţile
fiscale subordonate sau poate fi descărcat de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro.
2. Formularul “Anexa nr. ……… la Declaraţia Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” se depune numai impreuna cu “Declaraţia Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”.
Veniturile necuprinse în declaraţia iniţială se declară prin depunerea unei
declaraţii rectificative nu este un termen pentru depunere rectificativa
V Exemplu practic de calcul al contributiilor aferente Declaratiei Unice
A cand se depaseste plafonul de 26.760 lei
Venituri totale 60.000 lei
Cheltuieli totale 20.000 lei
Profit 40.000 lei care este mai mare decat plafonul minim de 26.760 lei
Impozit 10 %
40.000 x 10% = 4.000 lei
Contributia de sanatate CASS (10%)
26.760 lei x 10% = 2.670 lei
Contributia la pensii CAS (25 %)
26.760 lei x 25% = 6.690 lei
Total taxe platite 4.000 lei + 2.670 lei + 6.690 lei = 13.360 lei
B cand nu se depaseset plafonul de 26.670 lei
Venituri totale 60.000 lei
Cheltuieli totale 40.000 lei
Profit 20.000 lei care este mai mic decat plafonul minim de 26.760 lei
Impozit 10 %
20.000 x 10% = 2.000 lei
Total taxe platite 2.000 lei
Claudia Paven
expert contabil – http://www.global-solutions-fiscal.ro
Tags: actiuni, ANAF, contabilitate, declararea veniturilor, declaratia unica, expert contabil, venituri