Smarter_way_USA

Invest Club lansează CONCURS-ul de tranzacționare “Investește virtual, câștigă real”. Înscrie-te în Portalul Investitorilor din România!

12/11/2020 | Bursa & Investitii | 918 views

concurs tranzactionare

Invest Club, cel mai mare club de investitori din România lansează cu concursul investițional “Investește virtual, câștigă real”.

Concursul “Investește virtual, câștigă real“, aduce în prim plan aproape 400 de instrumente financiare din cadrul Bursei de Valori București cât și peste 200 de fondurile de investiții românești și străine, al căror administratori sunt membri în cadrul Asociației Administratorilor de Fonduri din România.

Investește virtual, câștigă real” este un concurs educațional complex dezvoltat de Invest Club, în parteneriat cu Bursă de Valori București și Asociația Administratorilor de Fonduri din România, în cadrul Portalului Investitorilor din România – www.investclub.ro.

“Concursul investițional “Investește virtual câștigă real” este creat pentru cei la început de drum sau investitorii experimentați care doresc să învețe și să îți valideze strategiile investiționale astfel încât să câștige atât experiență necesară pentru a-și administra eficient banii cât și posibilitatea de a câștigă unul dintre premiile puse la bătaie.

Înscrierile în concurs se realizează în perioada 9-20 noiembrie, accesând acest link, iar concursul de închide pe 20 decembrie. Premiile primei ediții, ce constau în abonamente premium în cadrul Portalului, vor fi acordate după 20 decembrie, dată de încheiere al primei ediții din cadrul concursului.” a declarat Paul Maior, președintele Invest Club.

Complexitatea concursul investițional este dat de cele aproape 700 de instrumente financiare prin care participanții realizează investiții virtuale dar și de instrumentele educaționale conexe, prezente în cadrul Portalului Investitorilor din România, precum comunitatea Invest Club, prezența prin forum, articole, evenimente online cât și partea pasivă din platforma, și anume: testele de cultură investițională, finpedia – cel mai mare dicționar investițional din România, modele de portofolii, video-uri educaționale și dashboard-urile investiționale.

Tags: , , , , , , , , ,

Aici îți poți deschide un cont de tranzacționare

Capitalul tău este expus riscurilor.

Magazine recomandate pentru shopping online:


emag.ro FashionDays PC Garage CEL.ro
altex Aoro Carturesti logo QuickMobile