Frații Dragoș și Adrian Pavăl, cunoscuți drept frații Dedeman, au dat lovitura și de această dată. Cei doi afaceriști sunt cunoscuți pentru investițiile lor de top, așa că în 2020 au reușit să aibă parte de un profit uriaș. Chiar dacă anul trecut mulți s-au confruntat cu probleme financiare, aceștia s-au concentrat pe noi proiecte și au reușit să strângă sume fabuloase de bani.
Acționarii majoritari Dedeman au pus în funcțiune vehiculul lor de investiții financiare, Pavăl Holding, terminând anul 2020 cu un profit net de 3,3 miliarde de lei, adică 690 de milioane de euro, potrivit Confidas.ro. Cei doi au depășit până și Petrom, ce a avut un profit net de 1,38 miliarde de lei în 2020. În același timp, Hidroelectrica a venit din spate cu 1,45 miliarde de lei.
Inscrie-te in: Invest Club – Comunitatea Investitorilor din Romania.
Frații Pavăl au ajuns să aibă parte de câștigul cumulat al celor două companii uriașe din România. Pe lângă Dedeman și Grupul Alro, aceștia au decis să se implice și în imobiliare, producție și energie prin achiziționarea de proiecte de birouri, industriale și mize pentru a-și diversifica investițiile.
Pavăl Holding a înscris profitul în 2020 cu un număr de 3 angajați și cheltuieli de 19 milioane de lei. Spre deosebire de 2019, cei doi au avut parte de un mare profit. În anul respectiv, aceștia aveau cheltuieli în valoare de 121 milioane de lei și pierderi de 48 de milioane de lei. Numărul de angajați este, de asemenea, neschimbat. Pentru a se asigura că nu există probleme, cei doi au început să transfere firme încă de anul trecut sub tutela Pavăl Holding.
Ce afacere le-a atras atenția fraților Pavăl
Din vehiculul lor de investiții financiare, Pavăl Holding, Dragoș Pavăl deține 60%, în timp ce Adrian Pavăl a primit 40%. Cei doi nu se opresc aici, totuși. La finalul anului 2020 încheiau cu active de 10 miliarde de lei, cu capitaluri de 9,9 miliarduri de lei, casa și conturile se ridicau la suma de 900 de milioane de lei, iar datoriile erau undeva la 3,35 miliarde de lei, potrivit publicației menționate mai sus. Pentru a-și valorifica veniturile, ei au cumpărat de curând o nouă afacere ce le va aduce succesul în România.
Frații Dedeman aveau la finalul primului trimestru din anul 2021 un pachet de 0,84% de acțiuni din producătorul de Antibiotice Iași, o investiție în valoare de 2,8 milioane de lei. La finalul anului 2020 ei apăreau cu doar 0,78% în rapoartele ATB, semn că această afacere este foarte profitabilă pentru cei doi ce au decis să meargă mai departe cu invesția extrem de costisitoare.
Puteti investi la bursa prin platformele:
- eToro – https://bit.ly/cont-etoro (Your capital is at risk.)
- Trading212 – https://bit.ly/invite-trading212
- Pepperstone – https://bit.ly/cont-pepperstone
Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre ele!
- Puteti investi la bursa aici https://bit.ly/cont-etoro (Your capital is at risk.) sau aici https://bit.ly/invite-trading212 (Your capital is at risk.) sau aici https://bit.ly/inregistrare-xtb (Your capital is at risk.) sau aici https://bit.ly/3k2dJUs (Your capital is at risk.)
- Mentorat de investiții la bursă: —>> https://bit.ly/2PvDpKZ
- Cursuri și ghiduri de investiții – De unde înveți să investești – https://bit.ly/2F7qg6w
- Inscrie-te in: Invest Club – Comunitatea Investitorilor din Romania.
Tags: Adrian Paval, avere, bogati, dedeman, Dragos Paval, Paval Holding, profit