Postul de televiziune Canal 33 a solicitat CNA mai multe modificări ale licenţei audiovizuale. Mai precis, Canal 33 a solicitat modificarea formatului de difuzare din SD în HD, modificarea formatului de principiu din tematic-business în tematic ştiri şi informaţii, dar şi schimbarea denumirii Canal 33 în Canal 33 HD.
În faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului a venit Alexandru Răducanu, fondatorul postului Canal 33. Ce a spus la CNA Alexandru Răducanu?
Alexandru Răducanu, Canal 33:
“După cum ştiti, Canal 33 a început ca un program micuţ şi a crescut an de an cu răbdare. A trecut de la un post cu un program de 6 ore la 24, apoi de la local la naţional.
Am introdus foarte multe emisiuni de analiză politică internă şi internaţională. Ne propunem ca postul să se transforme într-o staţie autentic informativă şi de ştiri.
Ne dorim ca această staţie să fie receptionată la calitatea pe care o emitem, de aceea solicităm să rămânem doar HD.”
Canal 33 are multe emisiuni de busines precum Jurnal de business prezentat de Alexandru Răducanu, Zodia asigurărilor cu Sergiu Costache (emisiune destinată celor care vor să înveţe să gestioneze riscurile financiare), Consultanţă în afaceri cu Marius Bizau (formatul îşi propune să contribuie la creşterea gradului de educaţie antreprenorială pentru cei intersaţi să dezvolte afaceri şi pentru antreprenorii care îşi doresc creşterea profitului, Facem profit cu Angel Răducanu (emisiune cu invitaţi care prezinta căi verificate prin care se face profit în afaceri în Romania).
Pe lângă emisiunile legate de busines, Canal 33 are formate precum România în mişcare (dezbateri pe teme de poliică internă, relaţii internaţionale, sociale), Sfere de interes (invitaţi din sfera analizei de politică externă), dar şi emisiuni despre cărţi – Oameni şi cărţi (emisiune dedicata celor care pun cartile in centrul atentiei lor), Sport la puterea 33 cu Alexandru Catalan, Râsu-Plânsu cu Mihai Găinuşă şi Oana Paraschiv.
Printre prezenţele de la Canal 33 se numără Radu Herjeu (fost membru CNA). Radu Herjeu comentează ştirile zilei şi este invitat permanent în emisiunea “În spatele ştirilor” prezentată de Alexandru Răducanu.
Tags: Alexandru Raducanu, Canal 33, CNA, posturi de stiri, stiri, televiziune, televiziune de stiri