Smarter_way_USA

Ce ne spunem cand nu ne vorbim ?

19/04/2015 | Personal | 3,898 views

ce-ne-spunem-cand-nu-ne-vorbim_1_fullsizeDragă femeie,

Oamenilor le este la îndemână să mintă, să-și pună măști, să se prefacă, să fie duplicitari, ipocriți, pe scurt, altfel decât sunt. Ai putea oricând să fii așa. Dar ce rost are? Cu mine ești ca și cum ai fi cu tine. Știi că nu te judec, nici măcar atunci când nu te înțeleg. Știi că îți dau sfaturi, fără să te constrâng. Omul are nevoie să mintă atunci când are nevoie să se apere și să își trăiască viața dincolo de celălalt, bariera care îl constrânge. Omul e liber. Doar în închipuirea noastră el este legat. În realitate, e liber. Nimeni nu poate să lege cu adevărat pe nimeni. Nu s-a inventat lanț pentru suflet.

Alegerile pe care le facem sunt individuale. Existăm în funcție de ceea ce alegem. Nu poți să alegi decât pentru tine și ești răspunzător de fiecare secundă pe care o trăiești. Viața nu îți dă nimic înapoi. Ceea ce faci rămâne făcut. Nu poți să ștergi, nu poți să te întorci să schimbi, nu poți să zici că nu s-a întâmplat însă poti să repari. Fiecare clipă lucrează la moartea ta. Și singura clipă care contează cu adevărat e ultima de după luptă. Atunci când ar trebui să răsufli ușurat și să nu îți pară rău pentru nimic ci chiar să fii mândră că ai luptat.

La început totul este frumos. Suntem îndrăgostiți pentru că nu ne cunoaștem. Dacă am ști ce urmează după aceea, am trage cât mai mult de îndrăgosteala asta și nu ne-ar mai interesa deloc să punem întrebări și să așteptăm răspunsuri, am alerga beți, îmbătați de noi înșine fără nevoia de luciditate și adevăr. Noi vrem însă cu orice preț să terminăm cât mai repede cu misterul, crezând că după aceea, în baia de lapte ce urmează, descoperim eternitatea. Și când acolo, de cele mai multe ori, întâlnim sfârșitul. Căci oamenii nu au curajul să se arate goi. Le este rușine. De aceea mint. Își ascund cicatricile, rănile, slăbiciunile, defectele, părțile vulnerabile care dor la o adiere de vânt.

Iubirea este singura care te determină să te schimbi, să îl pui pe celălalt înaintea ta și să trăiești prin el, nu prin tine. Iubirea te face să renunți la ego-ul tău și este singura care din doi face unu.

Tags: , , ,

Aici îți poți deschide un cont de tranzacționare

Capitalul tău este expus riscurilor.

Magazine recomandate pentru shopping online:


emag.ro FashionDays PC Garage CEL.ro
altex Aoro Carturesti logo QuickMobile