Smarter_way_USA

Interviul acordat de Vladimir Putin lui Tucker Carlson, integral (VIDEO)

09/02/2024 | Politica | 269 views

Într-un lung interviu acordat influencerului american Tucker Carlson (un susținător al lui Donald Trump, dar și al Rusiei), Vladimir Putin a spus că Rusia nu are niciun interes să atace țări NATO “precum Polonia, Letonia sau alte țări” și că ar fi împotriva bunului simț să facă așa ceva deoarece un astfel de război (cu NATO) ar putea duce la distrugerea civilizației umane.

„Nu avem interese în Polonia, Letonia sau oriunde altundeva. De ce am face așa ceva? Pur și simplu nu avem niciun interes (…). Nici nu se pune problema”, a răspuns președintele rus la întrebarea: „Vă puteți imagina un scenariu în care să trimiteți trupe rusești în Polonia?”, potrivit AFP și Reuters.

Interviul lui Carlson a venit într-un moment în care Congresul american încă dezbate aprobarea unui ajutor militar suplimentar pentru Ucraina, blocat de luni de zile de republicanii fideli lui Donald Trump.

„Rusia nu are cum să fie înfrântă în Ucraina”

O înfrângere a Rusiei în Ucraina este „imposibilă prin definiție”, a declarat Vladimir Putin.

„Au existat voci care au vrut să provoace o înfrângere strategică a Rusiei pe câmpul de luptă”, a declarat președintele rus. „În opinia mea, acest lucru este imposibil prin definiție. Nu se va întâmpla niciodată”. El spune că Rusia este pregătită pentru dialog cu Occidentul.

Putin se lansează în declamații istorice când este întrebat de ce a început invazia

Prima întrebare adresată lui Vladimir Putin s-a referit la discursul său televizat din 22 februarie 2022, când a început invazia în Ucraina.

Jurnalistul subliniază că președintele rus a spus că a acționat pentru că a crezut că SUA, prin NATO, ar putea iniția un „atac surpriză” asupra Rusiei.

„Pentru urechile americanilor, asta sună paranoic. Spuneți-ne de ce credeți că Statele Unite ar putea ataca Rusia din senin. Cum ați ajuns la această concluzie?” întreabă Carlson.

„Nu este vorba că America, Statele Unite ar urma să lanseze un atac surpriză asupra Rusiei. Eu nu am spus asta. Avem un talk-show sau o conversație serioasă?”, a replicat Putin, potrivit Sky News.

Carlson râde zgomotos la acest lucru.

Președintele rus spune apoi că îi va lua „doar 30 de secunde sau un minut” pentru a oferi un „mic context istoric”, dar a vorbit apoi destul de mult timp despre istoria Rusiei, inclusiv despre crearea statului rus.

„Ucraina, stat creat artificial”

Putin a reluat teoria că Ucraina este un stat artificial creat din teritorii aparținând altor țări, cum ar fi România și Ungaria.

El a povestit că într-o călătoie făcută în vestul Ucrainei, lumea vorbea maghiară sau rusă și că nu știau limba ucraineană, subliniind încă o dată că populația de acolo era predominant maghiară și și-a păstrat identitatea și cultura ungară, portul popular.

„De ce ați așteptat atât de mult ca să luați Ucraina?

După o nouă lecție de istorie din partea lui Vladimir Putin, Tucker Carlson întreabă: „Dumneavoastră susțineți că Ucraina, cu siguranță părți din Ucraina, estul Ucrainei, este de fapt Rusia, de sute de ani. De ce nu ați luat-o pur și simplu când ați devenit președinte acum 24 de ani? Aveți arme nucleare. Ei nu au. Este de fapt pământul vostru. De ce ați așteptat atât de mult?”

Putin a continuat să vorbească despre istorie, spunând că țările care făceau parte din URSS au fost „consacrate în cele din urmă ca aparținând Rusiei” după cel de-al Doilea Război Mondial.

El a spus că terenurile care au devenit ulterior parte a Republicii Sovietice Ucraina au fost transferate „din motive inexplicabile” și că „nu au fost niciodată numite Ucraina”.

Putin susține că nu Rusia a început războiul

Presat în continuare cu privire la motivele pentru care a lansat invazia în Ucraina, Vladimir Putin spune că a decis să acționeze după ce conducerea ucraineană „a declarat că nu va pune în aplicare acordurile de la Minsk”.

Acordurile de la Minsk încercaseră să pună capăt războiului din Donbas, purtat între grupările separatiste rusești înarmate și forțele armate ale Ucrainei.

Tucker Carlson întreabă dacă Putin a încercat să vorbească cu SUA despre acest lucru și a precizat că va acționa dacă Ucraina va fi militarizată cu forțe NATO.

„Am vorbit despre asta tot timpul. Ne-am adresat conducerii Statelor Unite și a țărilor europene pentru a opri imediat aceste evoluții, pentru a pune în aplicare acordurile de la Minsk”, a spus Putin.

El susține apoi că Ucraina a început războiul inițial în 2014 – în care Rusia a anexat ilegal Crimeea.

„Și nu noi am început acest război în 2022. Aceasta este o încercare de a-l opri”, a spus liderul rus.

Rusia ‘a trebuit să ia Crimeea sub protecția sa’

Vladimir Putin spune că a avut loc o „lovitură de stat” în 2014 și că Ucraina „a început să-i persecute pe cei care nu au acceptat lovitura de stat”.

„Ei au creat amenințarea pentru Crimeea, pe care a trebuit să o luăm sub protecția noastră”, spune președintele rus vorbind despre anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia în 2014, care nu este recunoscută de marea majoritate a țărilor lumii.

De asemenea, Vladimir Putin susține că Ucraina „a lansat războiul” în regiunea Donbas (est) în 2014 „cu utilizarea de avioane și artilerie împotriva civililor”.

În timpul acestui conflict, rușii au confiscat părți din regiunea ucraineană și le-au declarat ca state independente.

„Cum să nu ne exprimăm îngrijorarea față de ceea ce se întâmpla? Din partea noastră, aceasta ar fi fost o neglijență culpabilă. Asta ar fi fost. Doar că liderii politici ai SUA ne-au împins spre linia pe care nu am putut să o depășim, pentru că dacă am fi făcut acest lucru am fi putut ruina Rusia însăși”, a declarat Putin.

Acesta este din nou un refren familiar din partea lui Putin, care a afirmat în mod repetat că însăși existența Rusiei a fost amenințată.

Moscova nu și-a atins încă obiectivele în Ucraina

Întrebat dacă Rusia și-a atins obiectivele în timpul războiului., Putin a spus că nu în totalitate: „Nu. Nu ne-am atins încă obiectivele, pentru că unul dintre ele este denazificarea”

Carlson întreabă apoi: „Ați fi mulțumit cu teritoriul pe care îl aveți acum?”, dar președintele rus a evitat întrebarea, continuând să vorbească despre denazificare, potrivit Sky News..

Putin spune că a discutat cu Bill Clinton despre aderarea Rusiei la NATO

Vladimir Putin i-a oferit o informație interesantă jurnalistului american.

El spune că într-o întâlnire la Kremlin cu președintele american demisionar Bill Clinton, pe care l-a întrebat: „Credeți că dacă Rusia ar cere să adere la NATO, acest lucru s-ar întâmpla?”.

Putin spune că i s-a răspuns: „Știți, este interesant. Cred că da”.

Președintele rus spune că atunci când cei doi lideri s-au întâlnit la cină mai târziu în cursul serii, Clinton i-a spus: „Este interesant: „Știți, am vorbit cu echipa mea, nu, nu este posibil acum”.

„Îl puteți întreba. Cred că se va uita la interviul nostru, va confirma”, a adăugat Putin.

Presat de Tucker Carlson dacă ar fi aderat la NATO, Putin a spus: „Dacă ar fi spus da, procesul de apropiere ar fi început și, în cele din urmă, s-ar fi putut întâmpla dacă am fi văzut o dorință sinceră din partea partenerilor noștri. Dar nu s-a întâmplat”.

De asemenea, el a vorbit despre nemulțumirea sa față de extinderea NATO spre est.

„Promisiunea a fost că NATO nu se va extinde spre est. Dar s-a întâmplat de cinci ori. Au fost cinci valuri de expansiune. Am tolerat toate acestea. Am încercat să-i convingem. Le spuneam: vă rugăm să nu o faceți”, spune el.

Acuză SUA că „au aruncat în aer Nord Stream”

„Cine a aruncat în aer Nord Stream?”, a întrebat jurnalistul.

„Voi, cu siguranță”, a răspuns Putin.

Fostul prezentator Fox News glumește spunând că a fost „ocupat în acea zi”.

„Poate că dumneavoastră personal aveți un alibi, dar CIA nu are un astfel de alibi”, a atacat Putin.

Întrebat dacă are dovezi că NATO sau CIA se află în spatele exploziilor, Putin spune că „nu va intra în detalii”, dar că ar trebui „să cauți pe cineva care este interesat” și care „are capacități”.

Eliberarea jurnalistului american Evan Gershkovici

Președintele rus a declarat că este posibil să se ajungă la un acord privind eliberarea jurnalistului american Evan Gershkovici, reținut în Rusia de aproape un an.

„Cred că se poate ajunge la un acord”, a spus el. „Nu există niciun tabu în ceea ce privește rezolvarea acestei probleme. Suntem pregătiți să o rezolvăm, dar anumiți termeni sunt discutați prin intermediul canalelor serviciilor speciale”.

Tucker Carlson, un apropiat al lui Donald Trump, care a fost mult timp jurnalistul vedetă al canalului Fox News, a mers recent la Moscova pentru primul interviu acordat de Putin unui jurnalist occidental de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.

Tucker Carlson, care a criticat de mai multe ori sprijinul american pentru Ucraina în ultimele luni, are în prezent o emisiune pe X (fost Twitter).

Vizita prezentatorului american, un colportor frecvent al teoriilor conspiraţiei, a fost acoperită pe larg de presa de stat rusă.

Kremlinul l-a contrazis, totuşi, pe Tucker Carlson, care s-a lăudat că este singurul care doreşte să vorbească cu preşedintele rus, susţinând că primeşte cereri pentru interviuri cu Vladimir Putin din partea presei occidentale.

Dar Tucker Carlson are o “poziţie care contrastează cu poziţia media tradiţionale anglo-saxone”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Accesul de care beneficiază Carlson contrastează cu restricţiile impuse altor jurnalişti străini în Rusia, unde doi reporteri americani, Evan Gershkovich şi Alsu Kurmasheva, au fost arestaţi anul trecut şi se află în continuare în detenţie.

Tags: , , , , , , ,

Aici îți poți deschide un cont de tranzacționare

Capitalul tău este expus riscurilor.

Magazine recomandate pentru shopping online:


emag.ro FashionDays PC Garage CEL.ro
altex Aoro Carturesti logo QuickMobile