Smarter_way_USA

XTB creează o divizie de Inteligență Artificială și numește un AI Manager responsabil de implementarea sistemului

22/11/2023 | Bursa & Investitii | 264 views

XTB, companie globală de investiții și tehnologie financiară, care oferă o platformă de investiții online și o aplicație mobilă, anunță numirea lui Tomasz Gawron la conducerea diviziei de Inteligență Artificială (AI) a organizației. Divizia nou creată în cadrul departamentului de Tehnologie & Produs se va concentra pe implementarea sigură și responsabilă a inteligenței artificiale în toate operațiunile de business și în platformele de investiții ale XTB.

Managerul AI va extinde și va coordona echipa responsabilă cu dezvoltarea strategiei de încorporare a tehnologiilor inovative, bazate pe inteligența artificială, a companiei. Divizia nou creată are rolul de a identifica și monitoriza metodele de implementare eficace a inteligenței artificiale în produsele și serviciile actuale și viitoare, precum și în operațiunile de zi cu zi ale companiei.

”Fiind o companie de tehnologie financiară cu o bază globală de clienți, ne dorim să fim lideri în industria noastră prin inovație bazată pe AI și învățare automată. Noua responsabilitate în cadrul XTB este esențială pentru accelerarea implementării de soluții avansate, bazate pe inteligență artificială, care să susțină competențele noastre actuale de învățare automată. Noi privim tehnologia nu doar ca parte a soluției de îmbunătățire a performanței, a analizei datelor, a atragerii de clienți noi și a suportului acordat acestora, ci și ca stimulare a productivității angajaților”, a declarat Adam Dubiel, Director de Produse și Tehnologie la XTB.

Deoarece implementarea eficientă a tehnologiilor de ultimă generație necesită o atenție sporită din perspectivă operațională, divizia AI a XTB va conduce procesul de testare și validare a prototipurilor. Totodată, va supraveghea toate proiectele legate de inteligența artificială, pentru a se asigura că acestea sunt de înaltă calitate și conforme cu obiectivele de business ale companiei. Echipa va fi, de asemenea, responsabilă de monitorizarea continuă a celor mai recente tendințe și evoluții din domeniul inteligenței artificiale. Totodată, va gestiona schimbul intern de cunoștințe pentru a se asigura că toți angajații sunt bine informați și instruiți cu privire la modul în care inteligența artificială poate fi utilizată în sarcinile lor zilnice, astfel încât procedurile interne și cerințele de reglementare să fie respectate.

Tomasz Gawron este un programator cu experiență vastă, specialist în robotică și coautor al mai multor studii privind robotica mobilă. Are competențe extinse de predare și formare, dobândite în urma supervizării studenților la Robotică și Informatică din cadrul Universității de Tehnologie din Poznan (Polonia). Cel mai recent, a fost lider de cercetare și inginerie AI la Wunderman Thompson Technology, unde a construit departamentul de cercetare AI și a fost responsabil de supravegherea realizării strategiei AI a companiei și de coordonarea proiectelor. Tomasz deține un doctorat în Automatică, Electronică și Inginerie Electrică de la Universitatea de Tehnologie din Poznan.

***

Despre XTB:

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 847.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume. Mai multe pe: www.xtb.com.

Avertisment cu privire la riscuri:

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 78% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Tags: , , ,

Aici îți poți deschide un cont de tranzacționare

Capitalul tău este expus riscurilor.

Magazine recomandate pentru shopping online:


emag.ro FashionDays PC Garage CEL.ro
altex Aoro Carturesti logo QuickMobile