Smarter_way_USA

TOP 10 companii din lume după capitalizarea bursieră (ianuarie 2020)

07/01/2020 | Bursa & Investitii | 1,090 views

Grupul petrolier saudit Aramco (Saudi Arabian Oil Co.) listat la bursa Tadawul din Riad, sub simbolul “2222” şi companiile americane de tehnologie Apple şi Microsoft, singurele societăţi listate care au depăşit pragul de 1.000 de miliarde de dolari capitalizare, sunt cele mai mari în funcţie de valoarea de piaţă, însumând peste 4.400 miliarde de dolari.

Saudi Aramco a intrat recent în acest clasament şi direct pe primul loc odată cu listarea unei oferte de 1,5% din numărul de acţiuni în decembrie 2019 la o valoare de piaţă de 1.700 miliarde de dolari, depăşind Apple şi Microsoft, care fluctuează în jurul valorii de piaţă de 1.300 de miliarde de dolari.

Citeste si: Cele mai bune 200 de sfaturi despre cum să economisești mai ușor și mai eficient

Împreună, Apple şi Microsoft şi-au majorat valoarea de piaţă cu circa 970 de miliarde de dolari în 2019, echivalentul a 15% din avansul de 32% al indicelui S&P 500 din aceeaşi perioadă. Apple s-a apreciat pe bursă cu 85% în 2019, în timp ce Microsoft a înregistrat un avans de 55,2%. De altfel, Apple conduce topul creşterilor din indicele Dow Jones atât în 2019, cât şi la nivelul ultimilor 10 ani.

Pe de altă parte, gigantul din retail Amazon şi Alphabet, compania-mamă a Google, şi-au crescut capitalizarea în 2019 cu peste 100 de miliarde de dolari fiecare după ce pe parcursul anului s-au apreciat pe bursă cu 23%, respectiv 28%. Ambele sunt acum la câteva milioane de dolari distanţă de a se alătura grupului de companii cu peste 1.000 de miliarde de dolari capitalizare.

Citeste si: Cursuri si ghiduri de investiții. De unde înveți să investești?

Indicele Nasdaq Composite, care cuprinde 2.690 de acţiuni, a atins pragul de 9.000 de puncte pentru prima oară în istorie pe 26 decembrie 2019. Piaţa americană a companiilor din tehnologie a evoluat cel mai bine, în contextul în care indicele Nasdaq Composite înregistrează cele mai mari creşteri în 2019, 2018, dar şi în ultimii 3, 5, 10 sau chiar 15 ani. În 2019, indicele a avut un avans de 37%.

Facebook (cu 585 miliarde dolari capitalizare), gigantul din retail Alibaba (cu 569 miliarde dolari), furnizorul chinez de servicii şi produse online Tencent (461 mld. dolari), dar şi două bănci, Berkshire Hathaway (554 mld. dolari) şi JP Morgan (437 mld. dolari), ocupă următoarele locuri în acest clasament.

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

Aici îți poți deschide un cont de tranzacționare

Capitalul tău este expus riscurilor.

Magazine recomandate pentru shopping online:


emag.ro FashionDays PC Garage CEL.ro
altex Aoro Carturesti logo QuickMobile